UITĂ-TE SĂ NU UIȚI!

În perioada 1-7 noiembrie 2011, CENTRUL ROMÂN PENTRU INIȚIATIVĂ SOCIALĂ a distribuit, cu sprijinul inspectoratelor școlare, către toate unitățile de învățământ din Ilfov și municipiul București, materiale pentru pregătirea cadrelor didacticeîn problematica situațiilor de urgență.

Cele 5.000 de afișe tipărite și distribuite de CENTRU ROMÂN PENTRU INIȚIATIVĂ SOCIALĂ în cadrul proiectului “UITĂ-TE SĂ NU UIȚI” conține informații referitoare la comportamentul cadrelor didactice în timpul și după un cutremur sau incendiu în școală și la modul în care acestea trebuie să participle la salvarea, în condiții de siguranță, a elevilor.

Prin plasarea acestor materiale în cancelarii CENTRU ROMÂN PENTRU INIȚIATIVĂ SOCIALĂ încearcă să sensibilizeze opinia publică în legătură cu vulnerabilitatea copiilor în caz de dezastru, să dezvolte o atitudine pro-activă față de pregătirea permanentă în legătură cu comportamentul la dezastre și conștientizarea populației asupra importanței implicării civice prin puterea exemplului.

Pentru realizarea acestui proiect CENTRUL ROMÂN PENTRU INIȚIATIVĂ SOCIALĂ a beneficiat de îndrumarea specialiștilor din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, precum și de implicarea activă a inspectoratelor școlare Ilfov și București.

Parteneri instituționali: IGSU, ISMB, ISJ Ilfov

Parteneri media: B1TV, Viitorul Ilfovean, Radio București, Jurnalul Național, Școala Ilfoveană, Agenția de Știri PROMPT MEDIA și Agenția Optimal Media.

2017-12-07T16:16:25+02:00